HAREMUL

 

                DR. PĂUN CORNELIA

 

 

 

Capitolul   1 

 

    Ultimul drum

 

 

 

             “ Din cauza mea a murit ? Nu se poate , Bălălău nu a murit ! “ își spuse Florica disperată, ștergându-și lacrima imensă , ca de crocodil, ce se prelingea lent, din coada ochiului. Doar crocodilii plâng când își înfulecă prada și Bălălău a fost de data aceasta prada sa.           ………………………………………………………………………………

 

                 Bălălău conducea autoturismul său, de culoarea purpurie a sângelui clocotitor, de o maximă intensitate, sincronizat parcă cu cea a vieţii sale zilnice, tumultoase. “Trebuie să rezist să ajung acasă” , îşi spunea Bălălău. În drumul spre casă, plutea ca într-un vis. Un vis negru, de coşmar... Un amalgam cutremurător, cu frânturi de imagini înfiorătoare, proiectate de un aparat ce funcționa defectuos, care selecta în mod straniu, tot ce-l măcinase sufleteşte în ultima vreme, dar mai ales scena finală… cea mai şocantă - comportamentul Floricăi. Oare ea n-a înțeles ce a făcut el pentru ea ? Că fără el, ea ar fi fost ‘’nimic’’... Știa el, Bălălău că fata asta de la țară nu avea prea multă minte, dar tocmai asta i-a plăcut cel mai mult la Florica. Tocmai pentru asta a ales-o  să-i fie director adjunct ! Numai aşa putea el să facă tot ce dorea. ! Nu-i trebuia una prea deşteaptă prin preajmă. Și acum…ce tare îl durea zâmbetul ei ironic, fals, cu un aer  superior, ce încerca să-l copieze pe al său, convinsă fiind în mintea ei, că aşa trebuie să se comporte un director ! Doar singurul director pe care ea l-a avut în viața ei ca profesoară, el a fost ! El i-a fost singurul ei model de manager de liceu… Și-acum… îl imita întru totul…dar situațiile sunt complet diferite și ce face nu este deloc potrivit. “Parcă ar fi din povestea aceea cu prostul pe care tatăl l-a învăţat să ducă vaca de funie acasă şi când l-a trimis la măcelărie să cumpere carne de vacă , tot de funie a adus-o , târând-o prin praful de pe drumul spre casă “ gândi  . Bălălău și simţi că sângele începe  să-i zvâcnească nebunește și că ameţeşte. Ochii i se împăienjeniră. Toate relele din ultima perioadă îi defilau involuntar în faţa ochilor… Imagini neclare, difuze… Dorea să oprească mecanismul de derulare, dar acesta se încăpăţâna diabolic să ruleze necontenit. Era deja în stare de semi-conştienţă. Noroc că străbătuse de atâtea ori traseul pe care se afla încât, gândi  Bălălău, l-ar putea face şi adormit. Se simțea rău de la Consiliul Profesoral. Dar era prea mândru, după cum îi era felul, să  spună cuiva  Nu vroia să dea satisfacţie nimănui... Uf ! Trebuie să reziste…Trebuie să-şi revină… S-a simțit rău imediat după ce fosta sa iubită Florica, ca nouă directoare a colegiului, după ce îi luase locul, îl aduse în discuţie. Figura ei de țărăncuță  ambițioasă, uşor ironică, pe care  el o învăţase să o afişeze, nu-i ieşea din minte ! Doar datorită lui se afla ea în acest post, şi tocmai ea să fie atât de nerecunoscătoare... Chiar după ce el n-a mai fost director, tot el a fost cel care i-a aranjat numirea Floricăi. Dar oare ea nu și-a dat seama de acest lucru ? Nu a realizat că fără el, este numai ceea ce este ea în realitate ? Oare nu a realizat câte a făcut el pentru ea ? Dar ea …Ca şarpele…  Îşi dădu seama de abia acum cât de mult se înşelase cu alegerea ei. Lui Bălălău îi era frică de profesoarele prea inteligente. ”Dar cărui director de la noi, nu îi este frică de aşa ceva ?” gândi Bălălău.   ”Cei mai mulţi îşi aleg  pe cele mai slabe cu duhul şi în Consiliul de Administraţie şi ca adjuncte. Dar uite că tocmai prostul ţi-o coace cel mai tare  !  Vorba ceea  “Cu prostul să nu te pui ! “ ”, gândi cu amărăciune Bălălău...Până acum nu a știut că și ea a complotat împreună cu Cănuță și Boicu contra lui. El a crezut că fata de la ţară modestă şi prostuţă, cum a observat el că este, când a văzut-o încă de prima dată,  îi va fi pe veci recunoscătoare pentru ceea ce a făcut el pentru ea. Pentru o clipă Bălălău ameţi, totul se întunecă în jurul lui şi crezu că  leşină… Apoi îşi reveni puţin. Privi printr-o perdea de ceaţă, merii tineri de pe marginea drumului care se succedau necontenit. Se uita la ei, de parcă i-ar fi zărit atunci pentru prima oară, deși trecea pe lânga ei zilnic. Cu ochii împăianjeniţi,, zări fructele aproape sferice, merele mici, de un verde crud, cu pete minuscule, de culoare închisă, urme ale trecerii prin interiorul lor şi ale celorlalte vietăţi ce populau fără restricţii plăpânzii pomi. Pernițe verzi de diferite nuanțe, de la verdele întunecat, al frunzelor pomilor, la cel mai deschis, al fructelor învăluiau câmpurile întinse de-a lungul șoselei. Firele subțirele de iarbă fremătau armonios sub pașii lini de dans ai vântului nervos de seară. “Trebuie să am putere să ajung acasă,” îşi repeta în gând Bălălău. Acolo îl va îngriji biata sa nevastă şi îşi va reveni cu siguranţă. “Săraca mea nevastă“ cugetă trist, de abia acum, Bălălău . Doar e femeia care i-a fost întotdeauna alături, cu toate infidelităţile sale… A răbdat înţelegătoare  toate câte i-a făcut el , ca nimeni alta … “ Totuşi “, gândi Bălălău, “  şi  eu i-am fost în felul meu fidel… Nu am divorţat şi nu aş fi divorţat niciodată de ea ! Nici pentru Florica, nici pentru alta …Tot la ea ţin eu cel mai mult... “

 

            Sunetele armonioase, plăcute, în surdină, ale cântecelor lui Chris Reea îl însoţeau, ca de obicei . Prietenul său cel mai bun, Mihai, îi dăruise CD-ul şi de atunci nu s-a mai despărţit de el. Îl asculta totdeauna atunci când era la drum cu mașina. Mihai i-a povestit că această muzică, armonios îmbinată l-a însoţit pe autostrăzile din Germania, în călătoriile sale. Şi lui Bălălău i se părea că melodiile se potriveau fantastic cu şoseaua străbătută de el, zilnic, cu mersul maşinii, cu zgomotul propriu al motorului autoturismului, cu traseul sinuos, cu urcuşuri, coborâşuri şi curbe variate, ba chiar cu ceilalţi participanţi la trafic. Împreună formau un tot perfect armonios, un întreg…           

 

         Pentru prima dată în viaţa sa, Bălălău stăpânea cu greu volanul.. Îşi aminti din nou ceea ce i se întâmplase în urmă cu câteva ore.  Umilinţele și șicanele de care a avut parte în ultima vreme deveniseră de nesuportat... Mai ales că nu era obișnuit cu așa ceva. În ultimii ani, a fost mereu un fel de Dumnezeu – adică ceea ce este în ziua de azi un director de liceu. A putut să facă absolut ce dorea, fără nicio restricţie. De ani buni nici  la inspectorat şi nici la Ministerul Educaţiei nicio reclamaţie nu se mai ia în considerare. Niciun control nu se mai face. Și dacă totuși se face, vin inspectoare nehămesite și dacă le dai mâncare și le încarci cu cadouri, scriu tot ce le dictezi…Dar de obicei, toate petițiile sunt aduse la cel reclamat şi chiar el răspunde. “Ce figură face omul care caută dreptate şi primeşte răspunsul întocmit chiar de cel care i-a încălcat drepturile și care îi scrie şi în bătaie de joc ! “ Îl pufni râsul la gândul acesta ! Dar îi trecu repede. El nu mai este acum director… A ajuns el în pielea celui şicanat şi fără şansă la dreptate. “Uf  ! Ce greu e să cazi de la înălțimi ! “ După cei cinsprezece ani ca director de colegiu, când puterea sa era nemăsurată și putea face orice dorea, ce greu îi era acum... Dacă ar fi fost un simplu profesor, poate i-ar fi fost mai ușor.! Dar deja băuse din licoarea magică a puterii ! “Ce dulce și atrăgătoare este ! Crează însă dependență ! Te leagă pe vecie de ea !  E ca un legământ cu diavolul  !   Și ce stare euforică îți dă ! Dar și credința că poți face orice …Dorești să faci din ce in ce mai multe … Orice îti pare posibil  !  Odata licoarea sorbită , ești  legat de ea pe vecie , ești pierdut  ! Nu-ți mai iese din cap niciodată !  Poate era mai simplu pentru colegii săi directori sau inspectori, trambulinați de la munca de jos, din simplii muncitori sau din persoane casnice înainte de revoluţie, direct în functii de conducere, rapid, devenind peste noapte titulari, cu grade didactice și directori sau inspectori, după ce au absolvit fără efort  o facultate particulară sau la fără frecvenţă... “Știa Bălălău un director de liceu  care a fost instalatorul liceului înainte de 1989. Un instalator nepriceput, dar care fiind angajat al liceului, a absolvit liceul fără să se chinuie să învețe. A trecut apoi ca maistru și fiind bun turnător la Securitate , a fost înscris la seral la subingineri. La revoluție, a fost trecut cu Ordonanța ca profesor titular. La fel ca toți maiștrii – tâmplari, croitorese, bucătărese, care au devenit titulari și apoi au făcut o facultate, de formă, on-line, într-o garsonieră dau la Băi – căci s-au făcut și acolo Universități - unde trebuiau numai să completeze și să copieze răspunsurile cu  rezolvările date deja. Și au devenit astfel profesori. Când au venit țărăniștii la putere, fratele său fost mare turnător la securitate, ajunsese reprezentant local de vază în partid. Și-a propulsat fratele imediat ca inspector și metodist pe deasupra ! Eheee și ce dur era el cu toți subalternii ... De parcă nimeni nu mai era ca el  ! Iar inspectoarea generală era fosta vopsitoare de la “Steagu Roșu“… Chiar   ziarele locale au scris acest lucru ! Dar parcă fosta lui consăteancă care era administrator, nu este acum decan la o facultate de stat din centrul țării ? Şi fosta croitoreasă , maistră, vecina sa, nu este acum profesor universitar și șefă de catedră, la Universitate de stat, cu tradiție - chiar la Departamentul de Pregătire al Personalului Didactic ? El, Bălălău, cel puțin a fost profesor și înainte de revoluție. Și a făcut și Matematica... atunci când doar 2% dintre absolvenții de liceu făceau o facultate.

 

       A reușit el, Bălălău, să treacă peste toate relele, atunci când știa că acestea erau opera lui Cănuță și Boicu, foștii lui subalterni care îl urau de moarte… Bălălău se gândi la prima comoție cerebrală din viața sa, pe care a făcut-o atunci când cei doi dușmani i-au făcut înscenarea cu eleva. S-a supărat Bălălău, pentru că în realitate, nu făcuse nimic cu aceasta ! Și dintre directoarele de liceu, câte nu au avut scandaluri sexuale… mușamalizate. După incidente însă, directoarele au fost mai apreciate și mai promovate ..  Bălălău îşi aminti de obiceiul său de a lua profesoarele preferate de după gât, în special pe Florica dar și pe unele dintre eleve… dar asta făcea el dintotdeauna… “Și n-a fost niciodată vreo problemă ! Vai, acum nu și-a putut dovedi nevinovăția ! Asta l-a durut cel mai tare.. “ Adolescenta se îndrăgostise nebunește de el. Cănuță s-a folosit de slăbiciunea fetei și fiindu-i diriginte a manipulat-o, ca să se răzbune pe el. A încurajat-o să publice toate declarațiile de dragoste pe care le scrisese fata pentru el, pe internet, declarații pe care el nici nu le văzuse vreodată până atunci. Toate cele scrise erau doar rodul imaginației adolescentine. Căci eleva făcuse din directorul colegiului, obiectul pasiunii sale ! Se îndrăgostise așa cum văzuse ea în telenovelele pe care le viziona zilnic. El însă nu avea nicio vină ! Bălălău era conștient că, de obicei reprezentantele sexului frumos se îndrăgosteau nebunește de el, fără ca el să încerce să le cucerească. “Așa s-a întâmplat și cu Florica ! Și cu celelalte profesoare pe care le făcuse șefe de catedră, adică tot Consiliul de Administrație al colegiului !. Și uite că după cincisprezece ani, toate îi erau fidele !. Niciuna nu s-a mai căsătorit !. Toate  rămăseseră domnișoare ! “ Bălălău nu se mai supăra, de Cănuță și de Boicu că doar știa ce le poate mintea !. Dar doar acum a realizat că Florica s-a coalizat cu ei de la început și i-a și susținut.  “Florica l-a lucrat împreună cu ei ! “ Faptul acesta îl durea cel mai tare pe Bălălău ! Florica, cea pentru care el a făcut atâtea, pe care el a ridicat-o din fata săracă de la “coada vacii”, fără niciun viitor în capitală și a făcut-o mare directoare de colegiu, înaintea tuturor celor care meritau din plin postul ! “Fără mine,  gândi Bălălău, nici gradele didactice nu ar fi fost în stare să le dea ! Căci Floricăi îi era frică și să-și depună dosarul de înscriere !.El a fost cel care a înscris-o  !  Și cum  i-a  rezolvat el inspecțiile, fără ca ea nici măcar să le țină ! “ Bălălău se gândi că profesoarelor care nu-i cedau, le aranja să nu ia inspecţia, indiferent cât de bine pregătite erau ! “Puteau să facă ele cele mai grozave lecții și tot degeaba ! Fără el, Florica ar fi fost o biată suplinitoare care trebuia să dea concurs în fiecare an, ca-n Mexic. Și chiar dacă ar fi luat totdeauna zece – ceea ce“ , gândi zâmbind ironic și trist Bălălău, “ar fi fost imposibil pentru Florica, că așa cum o cunoștea el, nu prea-i plăcea Florichii învățătura – tot n-ar fi avut şansa la un post de profesoară într-un astfel de colegiu. Că poți să fii de nota zece, să ai bani stivă și fără pile nu faci nimic – trebuie să fi lucrat pe vremuri la Securitate sau să faci acum parte din ….“  și Bălălău pierdu filmul ideilor …  “Și ea, crudă, fără scrupule să-l lucreze pe la spate cu cei mai înverșunați dușmani ai săi ! Doar i-a fost și amantă și a iubit-o. ! A iubit-o în felul său, așa cum își iubea el soția sau amantele sale, dar a iubit-o ! Așa era el, Bălălău ! Nimeni nu-l mai putea schimba ! Și cine-l iubea, știa asta ! “ Cred că am gândit greșit când am crezut că, fiind cea mai slabă de minte dintre toate, voi putea să conduc nestingerit colegiul și să fac ce doresc. “Am reușit eu, “ medita Bălălău,     “ să schimb profilul liceului și specializările după studiile iubitelor mele fete, “ cum le spunea el profesoarelor aduse în colegiu. Să le poată face catedre ! “Că de unde și-au obținut  studiile nu contează ! Cu cât e mai ciudată universitatea, cu atât mai bine ! Poate să fie una cu sediul într-o garsonieră ... Dar cea mai comică a fost a uneia care a mers la Băi în stațiune și s-a întors cu diplomă universitară cu numele băilor ! Și este cea mai bine văzută ! Care au învățat prea mult să stea la coadă sau să plece în străinătate ! “

 

          “Ce frumos a fost totul  ! Cu directoare adjunctă Florica și șefe de catedră iubitele. În Consiliul de Administrație aveam  vot în unanimitate la orice aș fi propus, gândi Bălălău … cu banii statului… Și peste Consiliul de Administrație nu trece nimeni, căci doar este considerat Dumnezeu ! Nimeni nu poate să-l controleze ce face ! Puteau să voteze absolut orice, fără ca cineva să-i tragă la răspundere ! Chiar orice prostie ! Dar ce, își“ spuse Bălălău, “el era singurul director care a profitat de acest lucru ? Nu era singurul ! Așa au gândit muuuuulți directori ! Și prost e cel care nu face așa ! Deci, nu-și poate reproșa nimic ! Și nu din cauza asta l-au destituit ! I-au găsit niște chestii atât de slabe, că nici nu erau motiv de demitere: lipsa de cvorum la deciziile luate în consilii ! “                       Bălălău era un bărbat de statura medie, nici gras nici slab. Ochii săi albaştrii aveau însă ceva magnetic, fosforescent atunci când îşi arunca privirile  ca nişte fulgere, spre femeia ce-i plăcea. Şi se pare că majoritatea nu-i rezistau. În plus parfumul său, scump și senzual, atât de masculin, era o mreajă sigură pentru cele care poposeau ocazional în brațele sale viguroase. Unora dintre ele li se părea un bărbat atât de fascinant, încât aproape ca înnebuneau…Şi nu puţine au fost victimele sale. Altele erau atrase de stilul său sarcastic, de o ironie tăioasă. Îl  plăceau atât de mult, încât atunci când femeile erau ținta ironiilor, înloc să se supere sau să se simtă jignite, reacționau de parcă ar fi primit cea mai romantică declarație de dragoste din partea lui ! Persoanele din jur erau uimite de reacția lor. Dar ele nici măcar nu vedeau acest lucru ! Erau atât de îndrăgostite, încât faptul că li se dădea atenție, le măgulea. Ce încântate erau că ajunseseră în atenția lui Bălălău ! Chiar dacă erau subiect de bășcălie pentru auditoriu ! “Nu sunt eu vinovat că multe profesoare și eleve se îndrăgostesc lulea de mine “  gândi  Bălălău. “Doar așa este felul meu de a fi din totdeauna. Așa mă comport eu natural. Întotdeauna am cucerit femeile fără efort. Totuși, dintre toate, Florica a fost cea mai avantajată .  Ea a profitat din plin de toate ! Și tocmai ea să-i facă așa ceva !.“

 

     Deodată, lui Bălălău, privirea i se încețoșă  și totul în jur începu să i se învârtă. Sângele îi zvâcni cu putere şi simţi cum i se revarsă ... şi ce durere groaznică în partea de sus a capului simți ! “Doamne, numai să nu mai facă din nou comoție…I-ar putea fi fatală ! Trebuie să trăiască, să lupte !. Să nu se mai gândească la nimic și să nu se mai supere  !  O să rezolve el totul, ca de obicei. Întotdeauna a fost un om tare ! Doar este încă tânăr. De abia a trecut puțin peste cincizeci de ani. Și pare ca de treizeci ! Mai vrea să mai trăiască ! Da, mai vrea să trăiască ! “.

 

        Bălălău a coborât din autoturism, dar se simțea rău, respira greu și abia putea să pășească. Valul de aer rece, curat al serii îi dădu totuși puțină forță. Ochii însă i se împăienjeniseră. “Bine că am ajuns întreg acasă ! “ își spuse Bălălău.. Tot drumul i s-a părut un calvar  !  Acum se va putea odihni !

 

            Deodată, cheile de la mașină îi scăpară din mână. Totul în jur se învârti fulgerător. Ameți și tot peisajul se derulă ca o peliculă de film - aleea din curte, tufele mici verzui presărate cu trandafiri rozulii, ce răspândeau un parfum misterios, nucul falnic cu trunchiul său uriaș cu frunze… ca un început şi sfârşit de viaţă… și grupurile ordonate de diferite zarzavaturi, de la vinetele violete, la roșiile înflăcărate și ardeii multicolori – de la un gălbui luminos ca razele soarelui, la un orange nisipos, roșii ca sângele, sau în nuanțe diferite de verde … Şi în clipa următoare se prăbuşi în faţa uşii casei..

 

 

 

Capitolul 2

 

Înmormântarea

 

 

 

          Florica urcă în fugă scările, se strecură printre coloanele parcă proiectate din templurile antice, de la intrarea în clădirea veche şi umedă, vegheată doar de un fascicul sărăcăcios, rătăcit, de raze de soare răzleţe, ce se oglideau  în geamurile uşilor colegiului. Își înălță bărbia în aer , capul îl ridică cât mai sus, puțin spre spate. “ Sunt mare directoare ! Directoare pe veci, acum ! Ce deşteaptă sunt ! “  își spuse Florica, aruncându-și ochii spre bolta de la intrare. Dar se împiedică și șocul atât de violent o trezi din visare. Își luă avânt și continuă cu viteză, mersul său grăbit. Din hol intră vijelios în secretariat .

 

             Secretara, Mărioara, - o femeie de vreo 35 de ani, cu figură naivă de copil , încât studiind-o te întrebai dacă în față ai un puștan sau un adult nedezvoltat,-  o întâmpină speriată.

 

-                      Doamna Directoare, doamna directoare ! Vă anunț o nenorocire ! M-a sunat soţia domnului  Bălălău, fostul director. Spune că domnul a făcut comoţie cerebrală şi a  murit !

 

            Florica a încremenit :

 

-                      Ce spui tu ? îngăimă Florica .

 

-                      Vorbeşti serios ? Nu este nicio glumă ? continuă ea apoi neliniştită,.cu un ton disperat, cu speranţa că ceea ce auzise nu este adevărat. Cum a murit ?

 

-                      Nu, doamna directoare. Cum să glumesc cu aşa ceva ? spuse indignată Mărioara.  Soţia a spus că domnul a făcut comoţie cerebrală  !

 

           Femeia reuşi cu greu să-şi mişte picioarele să ajungă la ea în cabinetul de director, care avea intrarea prin secretariat. Se aşeză pe scaun, la birou şi îşi prinse fruntea între mâini. Nu se poate  !  Doamne, din cauza ei a făcut oare comoție ? Ea este de vină ?

 

În ultimele săptămâni îl tot şicana şi-i cauta nod în papură. L-a ofensat chiar în Consiliul Profesoral şi l-a mustrat ironic. “Dar nu e ea vinovată  !. Nu, nu ea. Ea l-a iubit întotdeauna. L-a iubit si l-a urât totdeauna cu aceeași intensitate “. Dar Bălălău a murit și ea, Florica, nu a apucat măcar să-i spună cât de mult îl iubea…și-l mai iubește încă... Când îl vedea pe Bălălău, ea, Florica uita de toate relele. Se lăsa purtată de aromele parfumului său atrăgător și toate simțurile ei o luau razna ! I se părea că sunt aidoma cuplului primordial, detașați de tot ce este în jurul lor. “Uf ! “ oftă Florica . “Domnul maistru Cănuță e de vină ! Că doar el nu lasă în funcție niciun director în colegiu ! Pe toți i-a schimbat de când este în liceu  ! Și mai este și aproape de pensie ! Ba chiar trebuia să se fi pensionat anul acesta, dar d-l Cănuță a reuşit, să rămână pe post, deşi toți în situația lui  şi-au depus deja dosarele de pensie. Nu degeaba a fost el turnător la securitate ! Dar şi de profesorii pe care nu-i doreşte, scapă el urgent de ei !  Ce om diabolic Cănuță ăsta ! “ gândi Florica. “Și mai are și un ucenic pe măsură care îl completează perfect - Boicu. Dar nu există şanse să-l egaleze pe el vreodată !  De unde a apărut și Boicu ăsta ? “ se întrebă Florica. Ea nu-l suporta deloc, dar trebuia să-l agreeze pentru Canuță.

 

D-l Boicu, avea aproape vârsta Floricăi, adică în jur de patruzeci de ani. Rotofei, chel aproape perfect, dacă nu i-ar fi apărut niște smocuri răzlețe de păr, de o parte și de cealaltă a capului, de care încearca fără suces să scape. Le tundea și ele apăreau rapid la loc. Fața sa, cu  trăsături ca ale celor cu sindrom Down, inspira repulsie celor din jur …“Și e la fel de parşiv ca mentorul său. Ce bărbat grețos ! Încă nu a cunoscut un bărbat care să-i inspire atâta greață.! “ gândi Florica. “A văzut în viața ei atâția bărbați urâți, foarte urâți, dar sub urâțenia lor puteau ascunde chiar trăsături senzuale. Dar nu se poate…  Iubitul ei,  Bălălău a murit. ? “ își aminti din nou . Omul pe care l-a iubit atât de mult , dar pe care l-a şi urât în aceeași măsură . La urât pentru ceea ce ziceau alții despre el ! Mai bine nu-i asculta ! Poate ar mai fi trăit și astăzi ! Nu se poate… Ce o să se facă ea acum ? Cum să se descurce ca directoare fără el, fără sfaturile lui, fără privirile lui magice, fără ironiile lui pline de subînțelesuri ? De când l-a cunoscut a fost fermecată de ochii lui albaștrii, care o priveau atât de adânc, de parcă i-ar fi răscolit întreaga sa ființă. Privirea lui magnetică îi pătrundea ca o rază în inimă și atunci aceasta începea să pulseze cu frenezie, în venele sale  sângele  circula mai intens  ca niciodată … Parcă o hipnotiza omul acesta !. O simplă privire și în secunda următoare îi simțea mâinile plimbându-se posesiv peste trupul ei. Simțea căldura îmbrățișărilor lui și o toropeală plăcută o pătrundea până în adâncurile ființei sale. Niciodata nu putea să i se împotrivească !. Dacă el ar fi dorit, ar fi putut face cu ea orice, oriunde… Tot ce făcea el i se parea magnific ! Ce mult îi plăcea când o îmbrățișa pe holurile liceului. ! Ce mândră era atunci !. I se părea că toți cei care îi vedeau, profesori, elevi participau la fericirea sa ! Doar Bălălău a fost  cel care a ocrotit-o de când a pus piciorul în liceu . El a plăcut-o din prima clipă de când a văzut-o, nou venită în școală. Bineînțeles că le plăcea şi pe celelalte tinere profesoare care veniseră deodată cu ea în colegiu, la instalarea sa ca director. Iată că, după cei cincisprezece  ani de direcțiune, toate erau tot domnişoare.  Pe ea însă, pe Florica a plăcut-o cel mai mult ! Că doar era cea mai drăguță dintre toate, mai tăcută , mai naivă, mai timidă , mai retrasă, ca fată simplă de la țară, cum era.. . Când o fixa Bălălău cu privirea, Florica se topea toată... Și domnul director avu ideea grozavă să o pună pe postul de director.adjunct. Când i-a spus ce vrea să facă, Florica nu l-a crezut. Credea că este una din obişnuitele glume ale lui domn’ director. Nu îndeplinea condițiile legale pentru acest post. Dar dacă ai pilă, acesta nu este impediment  ! Au fost și inspectori numiți așa ! Știa Florica un profesor de religie numit metodist fără a avea definitivatul ! Și făcea inspecții pentru grade didactice, celor care trebuiau să le susțină !  Cealaltă directoare adjunctă era fidelă lui Bălălău , conştiincioasă, dar de vârstă apropiată lui. Ea era cu munca. Dar Florica era adjuncta ideală pentru d-l Bălălău !  În plus avea permanent o semnătură la orice decizie ar fi luat  în Consiliul de Administrație al liceului, căci Florica făcea exact ce el dorea , fără să-l contrazică, oricât de ilegal ar fi fost şi mai ales era și o prezență feminină plăcută. Celelalte tinere profesoare din grup ajunseseră şi ele şefe de catedră, peste noapte. Acum, după cei cincisprezece ani de manageriat al lui  Bălălău , toate aveau în jur de 40 de ani. “Dar niciuna nu este așa draguță ca mine“, gândi Florica. Anca era cam urâțică, cu ochii mici, ce se zăreau sub ochelarii de vedere, cu nas și bărbie ascuțite ,grăsuță, cu părul strâns într-o coadă lungă și cu ticuri prin care schița grimase în funcție de mesajul pe care-l transmitea interlocutorul său, ajunsese şefa catedrei de discipline tehnice. De curând cineva o lămurise  să-şi tundă părul băiețește, să-l vopseacă roșu şi să facă cură de slăbire, să pară mai tânără. Și chiar a reuşit să dea jos peste zece kilograme ! De la figura pe care o avea de călugariță sau adeptă a vreunui cult religios, ajunsese cu un aspect de vampă, cam trecută. Cu părul scurt, care-i stătea permanent ridicat, părea a fi ciocănitoarea Woody. La perfecționare, șefă era Irina, subțirică, înaltă, brunetă, cu părul scurt şi ochelari de vedere, cu priviri permanent răutacioase şi gata oricând să observe ceva şi să bârfească. Șefa de la catedra de franceză, slăbuță, de înălțime medie, șatenă, cu ochelari, semăna cu un băiat. La tot ce făcea cerea sfatul mamei sale, care a fost și ea profesoară. Îi povestea acasă tot ce se întâmpla la şcoală. “Oare și despre Bălălău ? “ Pe ea, datorită acestui fapt nu ar fi dorit-o Bălălău ca director adjunct. Florica era modestă, nu prea inteligentă, nici ambițioasă. Lui Bălălău nu-i trebuia o femeie prea deşteaptă. Avea el destulă minte cât și pentru ea ! Și nici una care să-şi impună voința. În colegiu rămâneau totdeauna ca profesoare doar cele care erau receptive la avansurile lui  Bălălău . De profesoarele care îl respingeau, directorul scăpa rapid de ele. Plecau la alte licee…

 

          De când a paşit prima dată în liceu și l-a cunoscut pe d-l director Bălălău, Florica s-a îndrăgostit iremediabil. A fost dragoste la prima vedere !  În sat, la ea, nu avea de cine să se îndrăgostească. Când a venit în București, la facultatea particulară la care intrase, erau numai fete. Și apoi, stătea mai mult pe acasă, căci examenele erau numai on-line. Și probele veneau cu tot cu răspunsuri, căci intrau în cost. În plus li se aranjau și posturile după absolvire. Florica a venit în București numai când să-și ia catedra în primire. Aşa că Bălălău a fost primul bărbat din viața ei care o privise aşa.. . “Și ce frumos i se părea Floricăi d-l Bălălău ! Ochii lui albaștrii pătrunzători, când o fixau i se părea că cerul cade asupra ei. Fața lui, cu trăsături regulate, corpul bine proporționat, totul îi plăcea Floricăi  la Bălălău al ei. Și mai era și director ! Dar ce deştept  era ! Ce învărtea el şi pe toate le rezolva ! Orice îşi propunea, obținea rapid ! Pentru căminul liceului pe care l-a dat la licitație spre vânzare, au primit fiecare dintre directori câte un apartament în București. Bălălău a primit bineînțeles și bani de la cel care era aranjat să câștige licitația. Florica nu mai cunoscuse un om ca el “. De aceea nici nu a fost greu să-i cedeze , deşi era primul bărbat din viața ei.  Apoi totul nu i s-a mai părut atât de roz … D-l Bălălău avea o soție de care nu avea nicicum de gând să divorțeze şi nici să-și părăsească cei doi copii ai săi. În plus, și-a dat seama că, atunci când îi devenise amantă, nu era singura. Și mai tinerele ei colege, numite rapid ca şefe de catedră o concurau. La început s-a supărat. Apoi i-a trecut. S-a consolat…Tot ea era preferata, că doar arata cel mai bine dintre ele. Numai ea a fost aleasă ca directoare, deci era superioară celorlalte ! Când  Bălălău a trecut la eleve, atunci Florica nu a mai suportat. Și colegele ei de suferință au simțit același lucru. Trebuiau să facă ceva să-l oprească sau dacă nu puteau, trebuiau să se răzbune. ..

 

          Cu elevele nu putea concura de niciun fel. Erau mult mai versate decât ea, ca toate adolescentele din generație, mult mai energice, mai cunoscătoare și mai experimentate într-ale sexului. Cel puțin față de ultima sa achiziție, din clasa a Xl-a, nu avea nicio șansă. Și fata se mai şi îndrăgostise nebuneşte de el… Scria epistole de dragoste… Și-a făcut chiar un tricou pe care imprimase poza lui Bălălău şi venea îmbrăcată cu el la școală. Toate elevele îl doreau ca profesor pe  Bălălău. Și ce încântată era cea pe care Bălălău o  lua în brațe părinteşte, pe holurile colegiului !  Florica ar fi vrut ca numai ea să fie cea care poposea în brațele virile ale lui   Bălălău, când acesta străbătea holurile. Era ca o confirmare a sentimentelor şi a relației dintre ei ...

 

         Florica era o femeie de peste 40 de ani, dar care nu-şi arăta vârsta. De înălțime medie, slăbuță, cu păr castaniu. scurt, puțin ondulat, nefardată şi totdeauna îmbracată modest, în culori decolorate, şterse, în nuanțe de verde sau maronii. Nu se farda niciodata şi nici îmbrăcamintea sa nu era niciodată în ton cu moda . Hainele de școală erau un paltonaş verde, uzat, din studenție și un costumaş cu pantaloni maro. De fapt Florica nu prea intra în magazine , deci nici cumpărături nu făcea. Femeile de serviciu îi cumpărau alimentele. Chiar acum, îi aduseseră pâine şi o cutie de conservă de șprot, pe care o avea pe birou şi intenționa să o deschidă. Săracele femei mergeau chiar în timpul lor liber, peste program, după cumpărături, deși aveau familii numeroase.

 

        La ușa direcțiunii bătu o profesoară brunetă, între două vârste :

 

- Bună ziua doamna directoare !  Vă rog, am și eu o problemă .

 

-          Afară ! Afară ! zbieră din toți rărunchii Florica. Ce, nu pot să am și eu intimitate la mine-n birou ? Dacă vreau să-mi schimb chiloții ? Ce intrați toți la mine în birou ? Eu nu vorbesc decât cu șefii de catedră. Ce-i la mine în cabinet ? Gara de Nord ? Să se comporte așa, tot de la Bălălău învățase, își aminti Florica. El vorbea numai cu amantele sale. Pe celelalte le izgonea la plimbare urlând. Florica se gândi că la ea în sat nimeni nu-și schimba chiloții de mai multe ori pe zi. Și lucrul acesta îl știa tot de la  Bălălău !  Ce bine și repede a prins tot !

 

            - Tacă-ți gura ! zbieră Florica. Afara ! și începu să tropăie îndreptându-se spre ușă, marcând pașii finali cu niște tropăituri repetate pe loc, de parcă ar fi alungat un dulău care o atacase, așa cum făcea pe ulițele satului său natal.

 

            Florica într-adevăr nu vorbea decât cu profesoarele din grupul de iubite al lui Bălălău , așa cum făcea și acesta. Altă persoana nici măcar nu era primită în birou. Femeie de la țară, Florica se gândi că ce învățase de la Bălălău, ea trebuie să aplice identic. Numai că el, parcă se descurca mai bine cu unele lucruri pe care ea nu le putea face deloc. Ea, Florica, pe cât de tăioasă era cu subalternii, pe atât de sfioasă era cu angajații inspectoratului.

 

            Cu șefii de la inspectorat , Florica era cu totul alta. Nici nu putea să converseze de emoție. Când ajungea la inspectorat, reușea să glăsuiască firav, doar cu vreun portar sau cu vreo secretară. Când apărea un inspector, de emoție, se ascundea după ușă.  Chiar cu portarii sau cu secretarele de abia putea vorbi. Că doar erau ai inspectoratului !  Gura i se încleșta instantaneu, de nu reuşea să articuleze decât câteva sunete şterse, incoerente. Picioarele i se împleticeau ca rădăcinile unui copac fixat cât mai adânc în pământ, de nu mai reuşea să facă un pas şi tot dupa uşile inspectoratului rămânea. De pragul secretariatului. nu avea curajul să treacă  niciodată.    

 

         Profesoara o văzuse de multe ori făcând gesturile acestea și plecă tăcută. “Oare de ce mai fac cursuri de “Comunicare managerială“ dacă aproape toți directorii se comportă așa ? “  se gândi femeia și se duse în cancelarie. Veni și Florica imediat. Se făcu liniște la intrarea ei. Cu trupul puternic înclinat într-o parte, ca turnul din Pisa și un braț în șold, Florica privi profesorii. Aceasta era poziția pe care o lua ea de obicei. Când o vedeai, aveai senzația că trebuie să te duci să o îndrepți, să nu cadă.

 

         Uşa se deschise rapid şi apăru o femeie în jur de 55 de ani, roșcată şi energică. Era directoarea adjunctă, Nuța.

 

-          Ai auzit Florica ? Am scăpat de  Bălălău !  spuse femeia încântată.          Se vedea că femeia era dintre cele care nu prea împăcau cu acesta. Nuța avea obiceiul să bată elevii, atunci când aceștia erau indisciplinați și ea se enerva rău de tot. Bălălău a sancționat-o pentru acest lucru.  Acum, în sfârșit, a scăpat de pedeapsă ! Și de frica că, fiind în viață, ar putea reveni oricând ca director. Că, de obicei, după un scandal, cei ca el  reveneau sau  în post sau erau promovați în funcție superioară. Acum a scăpat de grija aceasta !

 

-                      Da, mi-a spus înainte Mărioara, răspunse Florica cu voce joasă.

 

-                      Păi şi nu te bucuri ? Acum nu mai avem duşmani.!  se entuziasmă Nuți, arătându-și bucuria fără jenă.

 

-                      Și Cănuță cu Boicu ? întrebă trist Florica.

 

-                      E.!.. Avem noi ac de cojocul lor ! accentuă cu optimism colega. Deocamdată trebuie să sărbatorim ! Am trimis pe Mimi după nişte mici şi bere, la supermarketul de lângă noi !

 

-                      Bine ! spuse spăşită Florica. Gândi că în puțină bere îşi va mai îneca puțin amarul. Și-apoi, Nuți îi va reaminti câte a pătimit de la Bălălău şi câte rele i-a făcut acesta. Uffff ! Dar ea tot îl iubea ! Și-i va mai trece durerea … şi poate vor trece și remuşcările ce o năpădiseră…                  Florica se gândi că nimeni nu ştia ce este în sufletul ei. “Nu era totuşi om rău Bălălău,“  îşi spuse ea. “Nu era el vinovat de faptul că era aşa iubit de femei…“

 

    - O să fac eu coliva ! spuse cu entuziasm Nuți. Apoi încercă să-și ascundă zâmbetele. Gândi că va trage ceva bani de la profesori cu aceasta ocazie . Erau doar banii pentru coliva lui Bălălău ! Apoi se duse și caută în birou o poză cu Bălălău și o aduse în cancelarie.

 

-          Dar poza a cui este ? întrebă mirată o profesoara nou venită în liceu.

 

-           A fostului director Bălălău, îi răspunse fosta  directoare adjunctă din epoca lui Bălălău.

 

-          Dar nu seamăna deloc ! observă tănăra.

 

-          - E…  era frumos d-l Bălălău !  Dar după comoție s-a schimbat complet...  A îmbătrânit subit, a albit, trăsăturile feței i s-au înăsprit…

 

          Nuți însă o citea pe Florica ca pe o carte deschisă. Femeie cu experiență, era trecută prin multe la viața ei, mai ales de când îi murise bărbatul și rămase singură cu băiatul. Florica a fost cam răsfățată de Bălălău și a fost ferită de greutățile vieții. Bălălău a ținut-o în palmă. De aceea tot universul ei era același cu universul lui Bălălău. Lumea ei era cea creată, în mintea ei, alături de Bălălău .      

 

Intră atunci o blondă grăsuță. Era  Madi, lidera de sindicat.

 

-                      Eheee ! zise ea cu of, poate Florica să țină post toata viața şi tot nu-și va spăla păcatele față de Bălălău !  Fără el, ai fi fost o biată suplinitoare şi ai fi trebuit să dai examen în fiecare an, în timp ce alții fără să fi dat în viața lor vreun concurs, huzuresc pe posturi stabile și de conducere.  De directoare nici pomeneala să fi ajuns vreodată fără Bălălău ! Că ce pile îți trebuie ! N-aveai nicio şansă ! spuse Madi, care-l  simpatiza mult pe fostul director, fiind una din drăguțele lui..

 

-                      Ia n-o mai necăji și tu ! Știi că mult rău i-a făcut Bălălău , că umbla cu toate ! spuse Ani. Nu e Florica vinovată că el a murit . Bălălău singur  şi-a făcut-o cu mâna lui. Și-apoi nu noi l-am şicanat. Cănuță și Boicu sunt de vină ! Ei sunt cu scenariile. Nu le-au făcut ei la mulți din liceu la fel ? Noi numai am sesizat și am atenționat abaterile lui Bălălău.

 

-                      Da, dar comoție a făcut atunci când a văzut că femeia pe care a iubit-o și ajutat-o atât de mult şi care nu ar fi fost ceea ce este fără el, își bate joc de el, îi înscenează şi îl șicanează , așa cum face oricărui venetic de profesor proaspăt venit în liceu. Că nu primeşti niciodată în cabinet profesorii noi veniți în liceu, Florico , cu excepția fetelor din haremul lui Bălălău ! Adică faci ceea ce făcea și el.

 

       Aici avea dreptate Madi. Singura experiență avută de Florica cu vreun bărbat era cea cu Bălălău . La altă școală nu mai fusese profesoară. Tot ceea ce făcea, învățase de la el. Era adevărat că în situațiile inedite nu știa ce să facă , nu toate se potriveau și mai făcea şi câte o prostie, dar era directoare şi nimeni nu-i zicea nimic. Ea atât ştia - la controlul de la Minister pe Bălălău l-au demis pentru că n-avea cvorum la consiliile profesorale sau de administrație . Și asta a băgat rapid la cap. Nu, ea nu va greşi cu așa ceva ! Trebuie să aibe cvorum şi va fi pe veci directoare !

 

În rest putea să facă ce dorea ! De fapt și Bălălău, câte ilegalități făcuse și nu pentru acelea a fost demis ! Nici nu mai avea cine să fie director, că toți profesorii renumiți, cu grade didactice au plecat după demiterea lui            Bălălău. Atunci când a fost demis, Bălălău a făcut prima comoție ! Și nu ea a fost vinovată. Cănuță și Boicu au stat toata ziua la posturile de televiziune şi au dat interviuri la toate ziarele, înflorind cât puteau toate întâmplările despre Bălălău... S-au folosit și de eleva îndrăgostită de            Bălălău care  avea ca diriginte chiar pe Cănuță. Dar la control nu pentru asta l-au destituit… L-au găsit că nu avea cvorum la consiliile făcute. ..

 

          Florica se gândi se facă un control în corpul C al colegiului. Ieşi pe hol. Copiii de la clasele primare țipau şi fugeau pe hol. Florica îi linişti cu un urlet, cum învățase de la Bălălău :

 

-                      Dar liniştiti-vă odată, măi copii ! Apoi alunecă pe o flegmă a unuia dintre copii. Se prinse de zid să nu cadă. Cei de-a opta își aruncau în cap unul la altul cutiile de plastic cu lapte ce le primiseră împreună cu cornul .  - Florica, Florica ! strigă unul să-i atenționeze. Se liniștiră toți imediat.

 

         Florica era foarte supărată că în colegiu toți profesorii şi toți elevii îi spuneau pe numele mic, Florica. Mulți dintre ei nici măcar nu îi cunoşteau numele de familie. Mai ales profesorii nou-veniți. Elevii nici atât nu-i cunoşteau numele de familie. Când era directoare adjunctă , sub aripa lui Bălălău , mai mergea să i se zică Florica, chiar îi plăcea, pentru că era ca o formula de alint. Alintul lui Bălălău. Aşa îi spunea el şi așa preluaseră şi ceilalți. Acum era însă directoarea plină și ar fi dorit să i se spună doamna Ion. Dar nu reuşea să impună această adresare oricât se străduia. Ce se enerva ea când vreun elev venea să caute pe d-na Florica. Îi făcea observație, dar a doua oară tot așa îi spunea.

 

- Doamna , doamna, știți că sunt și eu student,  zise Gigel din clasa a lX-a de la SAM.

 

- Nu se poate Gigel . Tu n-ai bacalaureatul ! îi zise Florica

 

-          Doamna Directoare, se poate. Vărul meu lucrează în străinătate. Fiind în sesiune, mi-a lasat mie cursurile lui, mi-a spus ce să fac, să merg în locul lui la examen și ce pagini să copiez. Și am luat notă mai mare decât el ! Ce o să se bucure când o veni !

 

       Florica ieşi din corpul din față al clădirii şi ajunse în curte. Era pauză şi elevii se jucau. O adolescentă cu figură de păpușică și filiformă sărea cu spatele în timp ce îşi tachina un coleg. Făcu doua sărituri în spate. Pe ușa corpului  C  apăru d-nul Boicu. Impulsul elevei fiind atât de puternic, îl dădu pe jos pe  d-nul Boicu şi căzură unul peste altul. Câțiva elevi au răs. Erau și din clasa unde Boicu le era diriginte. Restul însă nici nu au observat, în toată forfota şi agitația existent în pauză.

 

                D-l Boicu se ridică şi se scutură de praf.

 

-                      Ce faceți d-nul Boicu ? întrebă Florica convențional.

 

-                      Trebuie să discutăm urgent ! – spuse Boicu. Ne-a sosit profesorul ăsta Andreescu, prea bine pregătit, cu gradul întâi, cu experiență, care lucrează continuu la proiecte internaționale... Noi nu avem nevoie de  așa ceva. La noi este bun d-nul Tălpoiu.

 

             D-nul Tălpoiu, dormita de zor cu capul pe catedră, în sala de clasă goală, fără elevi.

 

- Și ce propui D-nule Boicu ? intreba Florica.

 

-                      Schimbam profilul la clase și scoatem profilul  lui Andreescu.

 

-                      Dar domnule Boicu, am mai schimbat de două ori profilurile claselor şi cataloagele în cursul acestui an școlar, spuse Florica.

 

- Nu-i nimic ! Noi trebuie să ne facem interesul ! Că nu ne controlează nimeni ! continuă Boicu.

 

        Florica se gândi şi își aduse aminte că d-nul Bălălău a fost demis pentru lipsa cvorumului. Dacă are cvorum, totul este în regula, deduse ea. În rest poate să facă ce vrea. În raportul de demitere alte nereguli nu erau specificate. Și doar făcuse și altele mai mari ! Deci celelalte le poate face și ea nestingherită în continuare. Doar oare ce mai este legal și ce nelegal ? Că ea nu știe, ea știe ce făcea Bălălău. Are dreptate d-nul Boicu că mai bine o duce cu profesorii fără experiență, care nu au prea învățat la viața lor și și-au făcut rost de o diplomă de facultate. Au toți competența cea mai apreciată acum : aceea de a da șpagă – la facultate, pentru post.. Ce fac la ore nu contează ! Nu trebuie să facă  lecțiile prea grozave ! De fapt, acesta era şi crezul lui Bălălău ca manager când a pus-o pe ea, Florica directoare adjunctă și şefe de catedră pe colegele ei de generație. De profesorii cu experiență , cu grade didactice a scăpat urgent. Și aşa a condus cincisprezece ani fără probleme. A mai păstrat dintre cei bătrâni, pe cei care trăgeau mâța de coadă, fără aspirații și ambiții profesionale, care dormeau ca Tălpeanu.

 

“ Boicu ăsta însă era permanent neliniştit. Ca profesor era mediocru, dar ce putea să învârtă el cu maistrul Cănuță  ! Că doar ei sunt cei care l-au dat jos pe d-l Bălălău ! Și nu numai pe el. Ce scenarii diabolice puteau să regizeze ! “

 

    Maria, o profesoară, nouă privi căminul din fața corpului C al clădirii şi-l întrebă pe domnul Țuiculiță, care se legăna pe picioare, încercând să nu cadă.

 

-                      Căminul a fost al liceului ? întreba ea.

 

-                      Da, îi răspunse domnul Țuiculiță.

 

- Și de ce nu mai este ? continuă tânăra.

 

-                      D-nul Cănuță  cunoaște povestea, ca e mai vechi pe-aicea. Întreabă-l pe el !

 

- Domnule Cănuță, de ce liceul nu mai are căminul ? întrebă din nou, Maria.

 

                   Un afacerist a vrut să-l cumpere ieftin. A dăruit directorilor liceului câte un apartament cu câte trei camere la fiecare.

 

-                      Dar pentru elevi nu era mai bine să existe căminul ?  Mulți dintre ei sunt de lângă București ? Fac naveta.

 

-                      Ei ! Fiecare cu interesul lui, că așa este astăzi ! spuse apăsat Cănuță.

 

-                      Bălălău ăsta și-a făcut numai interesele ! Pe o profesoară de la alt liceu a nenorocit-o ! A umblat cu ea și i-a luat toți banii  ! continua el.

 

- Păi cum i-a luat banii ? întrebă mirată Maria.

 

-                      Foarte simplu – spuse înfoiat Cănuță. A pus-o pe femeie să-și scoată banii pe care-i avea la bancă și i-a cheltuit.  

 

-                      ------------------------------------------------------------------------------------------

 

                   Florica plecă spre inspectorat.  Pentru a ajunge la metrou,  traversă parcul. Flori în culori portocalii, roșii și în toate nuanțele de roz, dispuse în straturi etajate se așterneau în fața ochilor obosiți ai Floricăi. Și deodată se simți slăbită. Se așeză pe banca cea mai apropiată, lângă o salcie plângătoare, chiar pe malul lacului. În jurul lacului, printre sălcii neobișnuit de înalte, cu crengi foarte lungi, - care păreau de la distanță frizuri ca părul negreselor din unele triburi africane, -  străjuiau copacii din familia coniferelor cu fructele tip conuri sferice și frunze minuscule de brad, ca ale bonsailor. Barca de lemn părăsită, pe lac, te însoțea involuntar, instantaneu în epoci primordiale. Un grup de  trestii se pendulau lin în adierea vântului, alături de trei-patru exemplare timide de papură. ,Florica nu era genul de om sensibil la natură. Nu era fermecată niciodată de vreun coltişor de natură. Nici măcar în sătucul său, unde existau locuri cu peisaje feerice, nu a fost mișcată de așa ceva.. Simțămintele pe care ți le trezesc feeriile naturii sunt în funcție de receptor. Și totuși acum, când stătea pe bancă, privirile îi căzuseră pe oglinda lacului, acoperită de o constelație de nuferi cu marginile accentuate de nuanțe de roz dulce ce se disipau  spre centru într-un alb strălucitor. Îi alunecă privirea apoi la nuferii înalți, de peste un metru, cu flori imense, cât floarea soarelui, ce sorbeau cu lăcomie apa dătătoare de viață din adâncurile lacului spre care  îi călăuzeau  gândurile... Ca apoi, dintre cristalele argintii de fluid, să poată visa că apare zâna lacului, să-i îndeplinească dorințele... Pe frunza unui nufăr se răsfața la soare o broască țestoasă cu carapace negru-albăstruie. Alta, mai zglobie printre suratele ei, urca cu pașii lenți pe rădăcinile unui copac. Un bărbat cu ten masliniu se repezi cu bucurie şi prinse broasca țestoasă. Câțiva copii de 3-4 ani, cu părinții lor se adunară  repede în jurul lui.

 

-                      E o broasca exotică, spuse negriciosul. Am văzut la magazinul de animale astfel de broaște. Sunt foarte scumpe ! spuse el încântat, gândindu-se cu poftă ce mâncare va face din ea…  Unii oameni le-au adus aici și le-au lăsat în lac !

 

-                      Și eu am adus una – spuse o doamnă între două vârste.

 

-                      Chiar este o țestoasă, mamă ? întrebă un băiețel de vreo 3-4 ani nevenindu-i să creadă că există aceste ființe și în realitate, după ce le-a văzut numai în desene animate. Credea până acum, că sunt ca zmeii, balaurii și Făt – frumos.

 

-                      Da, este o broască țestoasă ! răspunse mama copilului.

 

-                      Te rugăm, las-o liberă ! Dă-i drumul în apă ! se rugară copiii.

 

-                      Da, este și ea o vietate, dă-i drumul, te rugăm – insistară și mamele copiilor, care se adunară în jurul broaștei.

 

             Bărbatul renunță la broască cu regret. Nu avea nicio șansă să o ia. Își făcuse degeaba visuri ! Se gândi că este ghinionist că a găsit-o tocmai la ora când se plimbau copiii. Eee… dacă era singur…Poate va avea noroc altă dată !

 

             Rățuşte sălbatice, cu penaj în nuanțe de gri, presărat cu pene albastre și verzui și numeroși boboci drăgălași se adunară pe malul lacului. Săracii se speriară de şuvoaiele de apă ce țâșneau vijelios din fântânile arteziene din mijlocul lacului. Stropii de apă argintii se răsfățau în bătaia razelor soarelui. Într-o anumită porțiune, Florica văzu culorile curcubeului  printre picăturile din şuvoiul de apă al fântânii. Și deasupra lui, din aburii fragili se contura firav o mică sirenă. 

 

             Două namile de bărbați, vânjoși şi mușchiuloşi păzeau cu strășnicie liniștita imensitate acvatică, de parcă în străfundurile sale ar fi  sălăşluit cine știe ce  comoară prețioasă. “Ce buni ar fi fost la săpat și arat la mine-n sat, să o ajute puțin pe mămuca“ , gândi Florica. “Ce păcat că aşa mândrețe de bărbați, să stea cât e ziulica de lungă, să se zgâiască la lac și asta să le fie singura ocupație ! Oricum este mai bine decât tinerelul frumușel, îmbrăcat în costum de cocoș , care făcea reclamă la o casă de schimb valutar. Oare acestor oameni le place ce fac ? Că ei taaare mult îi place să fie directoare ! O să lupte cât poate să fie pe viață !  O să țină cu dinții, cu toată ființa sa ! Nu o să lase să existe niciun contracandidat în liceu ! Pe toți care ar avea vreo șansă îi va termina definitiv ! 

 

          Florica se ridică şi ea de pe bancă. Parcă îi mai trecuse oful de la inimă. Se simți şi ea ca broscuța țestoasă, lipsită de apărare. Pe scurtătura pe care o străbătea, apăreau sculpturi în lemn reprezentând oameni. “Uite şi unul care seamană perfect cu domnul  Cănuță,“  își spuse Florica când ajunse lângă aparatele de gimnastică recent montate în parc şi o pufni râsul, gândindu-se ce-ar zice Cănuță de asemănare. “Parcă îi pozase sculptorului care concepuse chipul în lemn, stilizat, dar tocmai aspectul acesta îl făcea să semene mai mult cu el. “ Niște copii trăgeau de ele de mama focului, să le rupă. “Oare cât vor rezista ? “ se gândi Florica.

 

          Străbătu rapid bulevardul până la metrou. Coborâ scările şi intră în metrou. În față, o adolescentă mesteca gumă. Din când în când și-o scotea din gură afară cu mâna și sufla baloane mari de gumă. Alături, un tânăr o privea hulpav. Mesteca și el gumă. La prima stație, urcă o pereche  de vreo cincizeci de ani. Amândoi mestecau şi ei cu poftă gumă. Se urcară încă doi băieți, şi ei mâncători de gumă. La următoarea stație urcă un grup de femei de patruzeci-cincizeci de ani, se pare colege de serviciu.  Mestecau şi ele cu zel gumă. Florica privi oamenii aflati pe băncile din fața sa şi aproape o pufni râsul. Toți molfăiau această miraculoasă, elastică invenție, în ritmul mecanismului bielă-manivelă, ca cel de la osiile vagoanelor de tren și metrou. Parcă se şi sincronizaseră, atât de identic părea ritmul de mișcare al fălcilor tuturor.  Constată apoi necăjită că între firele de păr, i se agățase puternic, o gumă de mestecat. “O fi scuipat-o unul dintre consumatori“, gândi ea.

 

         În față, grupul de tineri mergeau atât de încet,  de parcă picioarele le-ar fi fost împletite. Încercă să-I depășească.. Nicio șansă.  Vrei nu vrei, trebuie să te sincronizezi cu mersul lor de melc.

 

- Băieților, ce face-ți, că nici să mergeți nu știți ! le țipă un bătrânel jovial. Merg eu mai repede ca voi !

 

         În sfârșit reuși cu convoiul să ajungă la ieșire. Ajunsese la Piața Romană.

 

         Încercă un ritm alert pentru a străbate parcul de lângă Inspectorat. Cu cât se apropia mai mult de acesta însă, picioarele parcă i se împleticeau, ritmul pașilor săi scădea vertiginous. Trebuia să vorbească cu  angajații inspectoratului. Ce frica îi era Floricăii de acest lucru ! Chiar și cu secretarele nu putea vorbi ! La inspectorat  nu putea să vorbească nici măcar cu portarul sau cu femeia de serviciu. Limba i se împleticeşte, gura i se zăvoreşte. Din cauza aceasta îl trimetea întotdeauna pe maistrul Cănuță. Cănuță nu are trac. El poate vorbi cu curaj cu oricine.  Până și numirea ca directoare, tot Cănuță i-a luat-o. Când era adjuncta lui Bălălău acesta rezolva totul. Bălălău nu avea niciodată trac și nu-i era frică de nimeni și de nimic . Acum , de când nu mai e el, o mai ajută domnul Cănuță. Dar astăzi Cănuță era ocupat. S-a dus la firma sa, să-și rezolve nişte probleme apărute urgent ! Ce i-o fi venit și lui Cănuță tocmai acum ! Acum când trebuia să ducă aceasta adresă, la inspectorat. Florica gândi că nu-i este de fapt frică. La profesorii de toate vârstele urla, țipa şi îi dădea afară neținând cont de nimic.  Și ce-i mai critica în Consiliile Profesorale ! Pentru orice nimic ! Ce-i mai place să-şi bată joc şi să umilească pe câte unul care se crede tare deştept !  Nu mai poate ea de inteligența vreunuia ! Ea este cea care stabilește acum cine este inteligent și cine nu este !  “Cu inteligența nu mai faci nimic în ziua de astăzi ! Nici cu cinstea !  Ea este directoare şi nu dă doi bani pe muncă, inteligență şi altele de acest fel  !  Ce proști sunt unii, să mai şi muncească în ziua de azi ! Pentru ea, cei mai buni sunt profesorii care nici nu vin să-și facă orele ! Ea este factorul de decizie și așa a decis ! Nimeni nu poate să conteste acest lucru ! Iar Consiliul de Administrație, fostele iubite ale lui Bălălău, aprobă toate deciziile ei. “ gândea Florica

 

        Florica intră pe poartă, se apropie încet de uşa secretariatului şi deschise cu sfială uşa.  Sunetele de abia îi ieşeau din gură.

 

-          Poftiți, doamna directoare ! îi spuse tare şi cu jovialitate secretara, o blondă rotofeie, cu trăsături dure, masculine, aflată aproape de vârsta pensionării. Aceasta este aprobarea semnată de domnul Inspector General !.

 

-          - Mulțumesc ! îngăimă Florica cu teamă și luă foaia bucuroasă. Ce directoare grozavă este ! A obținut pentru liceu aprobarea de scurtare a programului pe timp de iarnă !. Păcat ca venise deja primăvara și nu mai puteau beneficia de program decât luna aceasta. Dar tot realizare este ! Trebuie să facă un Consiliu Profesoral să aducă la cunoștință tuturor ce-a obținut ea. Să știe orice profesor din liceu că altă directoare mai bună  ca ea nu mai găsesc niciunde !   

 

           ………………………………………………………………………………..

 

             Veni și ziua înmormântării. Profesori, elevi, cunoscuți mergeau să-l conducă pe Bălălău pe ultimul drum. Un grup de fete din colegiu țipau și plângeau zgomotos :

 

-          Bălălău, te iubim !

 

     Fostele iubite erau însă cu fețele încremenite, ca de piatră. Nu se citea nimic pe fețele lor. Doar fața soției lui Bălălău era transfigurată de durere.

 

     Preotul ținu o cuvântare. De la liceu niciuna din fostele iubite, niciuna din directoare, nu cuvântă nimic ! Nici măcar profesorii ce-i erau prieteni și pe care-i ajutase mereu, nu au încercat să țină o cuvântare.

 

     Ca om străin, te impresiona decesul tragic al bărbatului, chiar dacă nu îți era apropiat. Era de neînțeles însă reacția fostelor iubite. Numai Dumnezeu știa ce gândeau acestea. Și mai ales ce simțea Florica !

 

 Din noaptea aceea, Florica nu mai dormi liniștită. Imaginea lui Bălălău îi apărea necontenit în fața ochilor.  Coşmarurile erau interminabile…

 

Capitolul   3

 

Vacanţa de vară

 

           Și iată că a venit vacanța. Colegiul a rămas gol şi trist fără vocile elevilor. Doar Florica a rămas visătoare în clădire. Era directoarea Colegiului. “Ce norocoasă era și cu ce sacrificiu ajunsese în acest post! Dar nimic nu a fost în zadar. Numai dacă n-ar fi murit Bălălău ! “ gândi ea

 

 Imaginea lui însă o urmărea permanent, zi si noapte. Poate tocmai de aceea hotărâse să-și petreacă vacanța în liceu, urmârind lucrările de renovare. Astfel, Bălălău i se părea mai aproape de ea ca oricând. Și pentru că el trecuse déjà din lumea celor vii, Florica parcă uitase toate supărările, toate relele care el i le făcuse cât trăise. Începea și postul Sfintei Marii şi Florica credea că acum avea ocazia să-și spele păcatele față de el.

 

         Toți profesorii plecaseră în vacanță. În colegiu rămaseră numai angajați ce fac parte din personalul auxiliar . 

 

          Anca venea de la supermarket încărcată. Trecu prin fața colegiului şi o văzu pe Florica la geam, vorbind la telefon. Unul dintre muncitori , instalatorul  liceului ieși din liceu şi coborî scările. O salută şi se oferi să o ajute să-i ducă cumpărăturile.

 

-                      Dar ce faceți, nu sunteti în concediu ? întrebă Anca

 

      - Am fost câteva zile la mare, dar m-a chemat doamna Florica la școală. Noroc ca am ținut închis mobilul câteva zile, că nu mai aveam concediu deloc.

 

-                      Dar ce este atât de urgent ? întrebă Anca.

 

-                      Nu este nimic important, dar Florica nu vrea să fie singură cu lucrătorii firmei de construcții ce renovează clădirile colegiului, răspunse bărbatul.

 

          Florica ajunse târziu acasă, ca de obicei.

 

           Ora era târzie, dar Florica nu putea închide ochii. Imaginea lui Bălălău îi venea mereu in minte. Ce fericită era cu el ! De ce trebuia să moară ? Ea l-a ştiut întotdeauna un om tare. Nu-i era frică de nimic  ! Cum de tocmai el, făcuse comoție cerebrală ! Numai pentru că-l umilise ea puțin. Că ea, de fapt își bătea joc de toți profesorii foarte buni ! Îi dădea afară din birou, și-i mai și alerga bătând din picior. Și toți îi răbdau cu stoicism umilințele. “Ce drăguț a fost Bălălău ! “ se gândi Florica .

 

         Florica deschise fereastra la apartament. Cântecul suav al greierilor pătrundea cu intensitate, în fiecare coltişor. Din toate direcțiile, melodiile te pătrundeau cu intensității diferite, cu sunete stereo, de parcă cineva ar fi montat un sistem home cinema. În față, ce peisaj straniu ! Imaginile rustice,  verdeața tufelor și copăceilor, cântecul suav al greierilor - care te răscolea cu intensitate în oricare coltişor te-ai afla, – combinate cu blocurile cenuşii şi reci de beton, cu maşinile de toate mărcile şi de toate culorile… Și felinarul - cu lumina portocaliu-gălbuie de la fereastră, cu forma tronconică cu margini, ca ale unei pălării ciudate, - ce pare desprins din momente ale începutului de secol în București, transpus în prezentul dur. Sistemul de alarmă al unei maşini, declanșat accidental străpunge concertul neîntrerupt al greierilor. Vântul legăna suav fructele  roșii-portocalii ale corcoduşului din dreptul ferestrei. Felinarul străvechi apărea şi dispărea dintre frunzele tremurânde în dansul vântului… Tot peisajul acesta, în răcoarea nopții, parcă o mai liniştise pe Florica. Parcă tot răul întâmplat se dizolva în neant… Trebuia să se gândească acum că este directoare ! Mare directoare ! Un huruit şters de avioane se suprapuse peste concertul greierilor. “Cum nişte ființe atât de mici, pot cânta atât de tare ! Și cum de nu obosesc ! “ gândi femeia și își aduse aminte de copilărie , de miriștea de lângă casa părintească, unde se juca adesea…

 

           Florica se trezi în toiul nopţii. Inima îi bătea cu putere. Il visase pe Bălălău . Nu-și mai amintea ce anume visase. Doar imaginea lui îi rămăsese, atât de reală ! Și atingerea lui ! Parcă ar mai fi  încă cuibărită în brațele lui puternice, care o înconjurau.  Somnul îi trecuse. Dar de ce era atât de întuneric ? Se ridică şi privi pe fereastră. Era probabil o pană de curent... Totul era cufundat în întuneric, doar razele luminoase ale câtorva faruri de autoturisme, parcate, tăiau misterios întunericul compact. Ce artificiale erau fasciculele ! Până acum nu sesizase acest lucru. Lumina gălbuie a felinarelor, fiind mai puternică, le înghițea de parcă nu ar fi existat ! Dar acum, când au rămas singure, pot fi admirate în liniște. Cât de ireal pare totul ! Parcă ar dintr-un film scient-fiction ! Un țipăt ascuțit de  felină al  unei pisici  străpunse cântecul neîntrerupt al greierilor. “Cât de mult seamănă, în puterea nopții, cu cel al suratelor sale sălbatice din aceeași familie ! “ gândi Florica.       

 

Capitolul 4

 

Destituirea

 

 

 

        Florica dădea disperată telefoane. “Cum să vină un profesor renumit, prea bine pregătit în colegiu ? Ce, să-i ia ei locul ? “ Florica se gândi că o să stea toata ziua la Inspectorat și n-o să-l  lase să-și  ia postul  aici.

 

       Doamna Nuți Curcă intră vijelios.

 

-          S-au dat numirile de directori, la inspectorat !

 

       “Cum de a uitat Florica ? “ se gândi ea. A fost ocupată cu profesorul ăla prea bine pregătit, s-a ocupat să-i bage strâmbe la Inspectorat să nu mai vină aici  și a uitat de numirea ei ca director.

 

-          Știi... continuă Nuți. Nu te supăra, dar a fost numit alcineva director plin.

 

-               Cum ? încremeni Florica. Ce, este cumva o glumă ?

 

-                Nu dragă, vine o inspectoare pe post, care a fost restructurată, spuse Nuți.

 

-                 Nu se poate ! spuse Florica . Și toata munca mea ? ... Cât am luptat ultimele săptămâni să nu vină ăsta prea bine pregătit în liceu ! Și alții ca el ! Câte am făcut eu pentru liceu ăsta... Postul e al meu… pentru totdeauna !  Nu se poate să vină altcineva director !

 

      - Nici eu nu știu dacă o să mai fiu ! Ieri a fost numirea mea și astăzi a dispărut. Trebuie din nou  să trag sforile …Mai trebuie să dau ceva șpagă … S-a dus Cănuță să intervină, să mă pună din nou pe post. Poate rezolvă el ceva...că are pile… Nu a fost degeaba turnător la Securitate… Și noi am activat, că de asta suntem directoare, dar nu așa ca el….

 

Epilog

 

-          Ce faci Florica ? o întrebară în cor Nuţi şi Madi.

 

-          Merg să-l caut pe Bălălău ! Trebuie să-l anunţ ceva ! spuse Florica.

 

-    Pe cine ? întrebă Madi, nevenind să-i creadă urechilor cele auzite.

 

     Femeile rămaseră ca trăznite.

 

- Ce s-a întâmplat ? întrebă Madi. Chiar a….

 

-          Da, da ! îi răspunse Nuţi. Tu nu vezi ?

 

-           Cred că era de aşteptat ! Oare putem să o ajutăm cumva ? murmură Madi.

 

-          Lasă că nu-i nicio problemă ! spuse Nuți optimistă. Așa o să fie sigur din nou numită directoare, o să vedeți voi la anul ! Așa cum este acum, e mai bună pentru postul acesta !